Mă gândeam la ce să scriu în acest prim post. Nu mi-a venit nicio idee. Apoi m-am mai gândit un pic ... tot nimic. Apoi m-am gândit să încep cu ceva banal ... ce am făcut azi, ce am de gând să fac mâine ... ce am făcut până acum în astă viaţă, căci ce fac acum e evident. Apoi m-am gândit că n-are rost ... aproape că nu mă interesează nici pe mine ... darămite pe altcineva :) . Oricum scriu pentru că îmi place, nu ca să placă, aşa că sunt deschis la orice păreri. Apoi ... după ce m-am mai gândit un pic ... am renunţat să mă mai gândesc... şi mi-a venit ideea!
Întrebarea este .... de unde? Asta mi-a întărit convingerea că ideea merită toată atenţia. De ce ideile cele mai bune vin când nici nu te gândeşti? De unde vin acele sclipiri ... acele momente de inspiraţie... acele revelaţii? Da da ... alea care te fac să ţipi Evrika! gol puşcă pe stradă şi care transformă însuşi cursul istoriei (vezi moşuleţul ăla simpatic cu mustaţă care ne dădea bătăi de cap prin anul I şi al lui E=mc2). Unii ar spune ... e simplu ... din minte! Alţii ar spune ... evident că de la Dumnezeu! Şi iată prima temă de pe blog: MINTEA
Ce este mintea? Cum funcţionează? La ce e bună? La ce e rea?
Te-ai întrebat vreodată cum învaţă copiii să pună întrebări... şi cum se face că deveniţi adulţi uită? Şi dacă da, atunci "cine" pe "cine" a întrebat...? Şi mai ales ... cine ascultă întrebarea în timp ce este pusă? Cine e acolo înăuntru? Cine este acela care "ascultă" tot dialogul interior...? Hmmm... oare cu ce să mă îmbrac azi? O fi cald după-masă? Sau oare va ploua? .... De ce nu m-am uitat la meteo....? aaa... da ... pentru că mă uitam la filmul ală tâmpit .... tre să-i zic colegului că nu e bun de nimic ... şi ce mişto zicea că e .... de unde .... blablabla .... gând după gând ... Şi totuşi cineva acolo în "capul" nostru ascultă în tăcere ...
Dacă acel cineva aude mintea cum vorbeşte cu ea însăşi ... înseamnă că el nu poate fi mintea. Căci dacă ar fi fost ... nu putea fi conştient de el însuşi... Atunci cine e? Măi să fie! Avem un musafir în cap :)
Şi astfel începe o lungă serie de întrebări ... şi astfel începe omul să gândească... şi astfel începe omul să se cunoască... Din nou copii! Să curgă întrebările! :)
Totul este bine
Cine stie...daca cunoaste.
RăspundețiȘtergereO bucurie sa postez primul comentariu in nou- nascutul blog :)
Se pare ca ar exista 3 tipuri de cunoastere. Prima, cea stiintifica, buna in general dar limitata. A doua, prin arta sau filosofie (care lucreaza cu concepte). Iar a treia, in care includem tot ceea ce nu am cuprins in primele doua, si anume credinta si revelatia, cele mai putin legate de mecanismele logice ale creierului nostru. Asta probabil li se intampla celor care la un moment dat "renunta sa se mai gandeasca".
"When the child was a child, it was the time of these questions. Why am I me, and why not you? Why am I here, and why not there? When did time begin, and where does space end? Isn't life under the sun just a dream? Isn't what I see, hear, and smell just the mirage of a world before the world? Does evil actually exist, and are there people who are really evil? How can it be that I, who am I, wasn't before I was, and that sometime I, the one I am, no longer will be the one I am?" (filmul Der Himmel uber Berlin)
Tare mi-s faloasa cu Rux asta :*.
RăspundețiȘtergereSi ca sa raspund la una dintre intrebarile care apar in textul de mai sus : "De ce ideile cele mai bune vin când nici nu te gândeşti?". Pentru ca avem mintea otravita cu stereotipuri(si stim cu totii ca stereotipurile sfideaza logica de cele mai multe ori) si ,astfel, cel mai inteligent lucru pe care il putem face este sa sa nu mai gandim, caci ,vorba aia :Cine nu gandeste nu greseste. :P. Totusi inteligenta infinita a naturii isi spune la un moment dat cuvantul si, astfel, fara efort, apar si poate sunt puse in aplicare acele idei firesti(care nu mai contrazic logica/natura). De exemplu, cand un om s-a gandit sa constuiasca un avion (avioanele sunt inspirate din natura, imitand forma aerodinamica a pasarilor) a fost intradevar o idee stralucita.
Foarte frumos filmul, mi-a plăcut :). Dar întrebarea este... cine pune întrebarea? Care Eu? Câţi Eu există? Eu sunt trupul meu... asta înseamnă că mă nasc, trăiesc şi mor... nimeni şi nimic nu poate interveni în asta şi cu asta-basta. Eu sunt mintea... eu mişc trupul... eu gândesc... eu creez, întreb, înţeleg, cunosc. Eu sunt observatorul care ascultă mintea în tăcere. Eu sunt cel care sunt. Ăştia sunt primii 3 Eu pe care i-am descoperit... iar apoi mai e ceva care se plimbă "din unul în celălalt"... şi chiar mai sus... Ceea ce e interesant, este că cel de sus îl "înţelege" şi îl inspiră pe cel sau cei de mai jos, dar şi invers.
RăspundețiȘtergere