Mecanismele fricii

Aşadar să mai ciopârţim un pic situaţia. Ne naştem preprogramaţi să supravieţuim, cu tot arsenalul de emoţii şi reacţiile corespunzătoare în dotare şi cu un creier superior gol-goluţ gata să înveţe ce-i cu toată chestia asta numită lume. Prin educaţia de multe ori haotică sau chiar barbară la care este supusă mintea proaspătului născut, abundând în exemple contradictorii, reacţii fără sens şi o grămadă de de ce-uri fără răspuns din partea celor care pretind că ştiu totul, asezonată cu 2-3 palme date în grabă în drum spre serviciu pe motive încă neclare micului supravieţuitor ... mintea începe să închege nişte modele comportamentale... nişte programe prin care să ştie cum să răspundă în diferite situaţii. Aşa copilul ştie să zică mulţumesc, atunci când primeşte ceva. Dar la fel de bine copilul poate învăţa să asocieze apariţia unui păianjen cu frica, atunci când îşi vede mama panicându-se la întâlnirea cu bestia. Acest mod de funcţionare ne poate fi deosebit de util. Ce ar însemna să înveţi în fiecare dimineaţă cum să tragi apa la WC? Sau cum să-ţi legi şireturile? Dar la fel de bine ne poate condiţiona şi face viaţa un calvar dacă ne înţesăm mintea cu o grămadă de credinţe şi convingeri nejustificate. Crede şi nu cerceta nu înseamnă să iei de bune toate tâmpeniile pe care le îndrugă lumea. Inclusiv ale mele :P. Singurele adevăruri sunt cele pe care le trăieşti... restul... sunt doar posibilităţi. Mulţi oameni au un sistem foarte rigid de convingeri de care s-au ataşat şi care simt că îi reprezintă. Dar câte din ele sunt chiar ale tale şi câte sunt ale altora? Câte voci ai în cap?

Încă de mic, am fost foarte emotiv şi foarte curios. Mintea mea abundă de gânduri, informaţii şi programe. De-a lungul vieţii m-am cufundat în toată întunecimea minţii dar am plutit şi în lumina din afara ei. Mai nou am început să fac curăţenie :) Iată câteva din lucrurile pe care le-am găsit pe acolo...

Frica este deci o emoţie pozitivă atunci când este justificată (când apare în situaţiile pentru care a fost proiectată, adică cele care ameninţă viaţa) şi lăsată să circule liber prin organism, ca orice altă emoţie. Dar omul modern, a inventat o grămadă de pume, prin intermediul creierului superior. Astfel, programului natural de apărare al organismului, i-au fost asociate zeci sau sute de alte situaţii, la care organismul răspunde prin manifestarea fricii.

S-a ajuns atât de departe încât uneori ne este frică să ne fie frică! Think about it! No ... wait ... don’t! :)) Şi aşa ajungem să ne reprimăm fricile. În loc să lăsăm emoţia să circule liber prin organism, observând-o, ne împotrivim ei şi astfel se creează blocaje în mecanismele interne de comunicare. Ce o zice organismul nostru despre toate astea? Ăştia-s dilii rău... ia să le dau eu o mână de ajutor! Şi aşa apare boala. Asta sau prea mult Big Mac, Coca-Cola, Colgate, STR8, Ariel şi Kent :P

Majoritatea acestor programe se formează în copilărie sau sunt preluate după modele. Spre exemplu, un părinte supraprotectiv îşi va întemniţa de mic odrasla: vezi să nu faci aia, ai grijă să nu se întâmple aia, fii atent să nu cumva ... şi astfel mintea micuţului e gata împânzită cu toate scenariile dezastroase posibile, majoritatea nefondate. Vezi de exemplu ideea: pune acolo, lasă .. să fie .. nu se ştie niciodată! Numa’ eu ştiu cât am cărat degeaba mergând pe ideea asta :P

Va urma ...

Totul este bine